Anunțul Casei Regale: Regele Mihai face Paștele în Elveția, Principesa Margareta la Cluj

Anunțul Casei Regale: Regele Mihai face Paștele în Elveția, Principesa Margareta la Cluj
Publicat: 12/04/2017, 11:39

„Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu vor lua parte la sfânta slujbă a Învierii, sâmbătă, 15 aprilie 2017, la miezul nopții, la Catedrala Mitropolitană de la Cluj. Altețele Lor Regale vor fi musafirii Înalt Preasfinției Sale Mitropolitului Andrei. Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu vor participa duminică, 16 aprilie 2017, la o parte a slujbei din prima zi de Paști, la Catedrala Schimbarea la Față a Episcopiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, unde se vor întâlni cu Preasfinția Sa Episcopul Florentin și cu enoriașii prezenți la marea sărbătoare”, se arată într-un comunicat de presă al Biroului de Presă al Majestății Sale Regelui Mihai I, remis miercuri MEDIAFAX.

Principesa Maria va sărbători Învierea Domnului la Catedrala Arhiepiscopală de la Râmnicu Vâlcea și va fi oaspetele Înalt Preasfinției Sale Arhiepiscopului Varsanufie.

Majestatea Sa Regele va rămâne la reședința privată din Elveția pe durata sărbătorilor pascale. Regele Mihai I va primi vizita părintelul Adrian Diaconu, protopop pentru Elveția al Bisericii Ortodoxe Române, potrivit sursei citate.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Imagini şocante cu Carla’s Dreams: 'Spart de drogat la concert'. FOTO
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO Comoara din pădure: o femeie a descoperit într-un hambar abandonat 50 de mașini...
MEGA-BOMBĂ! Cristina Cioran e însărcinată cu Alex Dobrescu
Vlad Ciurea, despre cel mai sănătos îndulcitor. Este mult mai bun decât zahărul și mult...
Cine este principalul suspect în cazul morţii copilei de opt ani din Botoşani. Bărbatul a...
Maria, fetiţa de 8 ani dispărută într-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată,...
Cum arată apartamentul lui Ion Țiriac, cât 10 terenuri de tenis, cu un pat de...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Comisia Europeană: Cote d'Or, Milka, Oreo, Ritz, Toblerone s-au vândut la preţuri mai mari în...
A fost găsită o planetă ca Pământul ÎN OGLINDĂ! Ar exista VIAȚĂ AICI
Este obligatoriu în TOATĂ ROMÂNIA. Trebuie să plătiți la stat. Termenul final e 27 MAI
Mâna Maicii Domnului, o plantă-minune. Suferințele de care te scapă
Cum sună live vocea Cleopatrei Stratan la vârsta de 21 de ani, cu piesa Ghiță....
Cine a ucis-o pe Maria, fetița de 8 ani din Botoșani? Unchiul fetei, în vârstă...
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Jennifer Lopez, una dintre cele mai bine plătite cântărețe. „Oglindești ceea ce lumea îți oglindește...
×